Basmele și legendele constituie o filă de aur în cartea civilizației omenirii. Fără ele copilul nu ar putea învăța Binele și Frumosul, Dreptatea și Armonia. Poveștile diferitor popoare contribuie la lărgirea orizontului copilului, îi cultivă dragostea față de lumea înconjurătoare (plante, animale, păsări etc.), îl familiarizează cu armonia ce domnește în Univers.
Sala Copii a Bibliotecii „Târgu-Mureș” vă invită să poposiți în lumea basmelor unde Harap-Alb, Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana, Fata Moșneagului și Fata Babei, Degețica, Albă-ca-Zăpada, Prâslea cel Voinic, Aleodor Împărat, Păcală și Tândală, Voinicul cel cu cartea în mână născut ș.a. vă așteaptă cu drag.
Propunem spre lectură un larg sortiment de basme norvegiene, românești, chinezești, franceze…etc.
Vă recomandăm o serie de povești clasice grupate sub genericul POVEȘTI DE AUR: 
Rățușca cea urâtă, Tom Degețel, Vulpea, iepurele și cocoșul, Motanul încălțat, Cocoșelul și cei doi șoricei, Peter Pan, Muck Piticul, Frumoasa și Bestia, Gogoașa, Albă-ca-Zăpada, Mica Sirenă, Cenușăreasa, Frumoasa din pădurea adormită, Degețica.



Reclame