Din nou iarna s-a lăsat peste oraş. Pomii sunt încărcaţi cu flori albe de nea căzute din înălţimile cerului. Fulgii de nea cern deasupra lumii, aşezîndu-se, cînd obosesc de zborul lor, pe crăngile copacilor şi pe faţa neagră a pămîntului. Şi acum, cînd totul este alb, misterios, toată lumea aşteaptă cu nerăbdare sosirea sărbătorilor de iarnă: Crăciunul şi Anul Nou – sărbători care ne fac să fim mai buni la suflet, sărbători care inspiră un nou început şi încrederea că anul viitor va fi mai bun decît anul de care ne luăm rămas bun.

Decembrie – luna cadourilor şi a marilor sărbatori creştine

Decembrie  – prima lună cu care se începe iarna şi ultima cu care se încheie anul. Se mai numeşte Undrea, Îndrea sau Andrea de la numele propriu Andrei, care vine din limba greacă şi înseamnă bărbat viteaz, curajos, victorios. În mitologia creştină Sf. Andrei este considerat protector al animalelor domestice, pe care le apără  de lupi. Sf. Andrei este sărbătorit în noaptea de 13 spre 14 decembrie. În această seară fetele obişnuiesc să-şi ghicească viitorul şi ursitul prin intermediul diferitelor „vrăji”.

De asemenea, în luna decembrie este sărbătorită naşterea lui Isus Hristos (25 decembrie). În acestă zi copiii obişnuiesc să meargă cu colinda pe la cei apropiaţi, iar aceştea, în semn de recunoştinţă remunerează colindătorii cu colaci, fructe, nuci şi dulciuri.

În popor lunii decembrie i se mai zice „ningău” sau “luna nopţilor lungi”. 22 decembrie e ziua cea mai scurtă din an, e solstiţiu de iarnă, începutul anotimpului alb.

 

Dacă nu ştiaţi, aflaţi că…

 În decembrie

Se termină migraţia lebedelor, gâştelor şi raţelor sălbatice.

…Dintre păsările sedentare întîlnim sticleţi, cinteye, vrăbii, coţofene, ciori, cucuvele, ciocănitori, gaiţe, stăncuţe şi inariţe, cânepari, mătăsari şi botgroşi care vin la noi la iernat.

…Mamiferele şi-au schimbat definitiv blănurile. Bursucul, ţistarul, pârşul, liliacul, aariciul hibernează. Numai în zilele călduroase, foarte rar, ţistarul poate să-şi părăsească bârlogul.

…La sfârşitul lunii încep să crească coarnele cerbilor masculi.

Vorbe la gura sobei

  • Dacă pădurea s-a înnegrit, timpul se încălzeşte; dacă pădurea vuieşte, va ninge;
  • Dacă fumul iese din coş drept în sus, vine timp geros; dacă se lasă în jos, urmează moină; dacă nu este vînt şi fumul se lasă până aproape de pământ, să ne aşteptăm la zăpadă;
  • Dacă pe 6 decembrie este frig, urmează un an cu recolte bogate;
  • Dacă pe 12 decembrie este soare, de anul nou va fi ger şi cer senin; dacă vor fi nori şi pe pomi promoroacă, Anul Nou va fi cald şi înnorat;
  • Dacă în seara de 25 decembrie cerul va fi înstelat, urmează un an cu recolte bune de fructe; dacă ziua va fi caldă, primăvara va fi rece.