Dragi cititori, știați că și cărțile au o vârstă, și anume din momentul de când au apărut de sub tipar. Vă prezentăm carțile care în anul 2013 își sărbătoresc jubileul: 

  „Luceafărul”130 de ani de la publicare. Poemul „Luceafărul”  este capodopera creației eminesciene, o operă literară unică a literaturii noastre, creație lirică integrată marilor valori romantice ale întregii lumi. Luceafărul, poem filozofic în esența sa, reprezintă sinteza creației eminesciene, vizând tematica și varietatea expresiei, poetul meditând asupra timpului și spațiului, lumii și universului, naturii și dragostei, asupra îngerului și demonului, zburătorului și geniului, visului și realului.
     Mihai Eminescu, marele scriitor al neamului nostru, care a construit o durabilă punte de legătură cu spiritualitatea umanității s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani. A fost un poet și jurnalist român, considerat de toți cea mai importantă voce poetică din literatura română. Decedează la 15 iunie 1889, București.
     O altă carte care își sărbătorește jubileul anul acesta, și anume 150 de ani de la publicare, este lucrarea lui Jules Verne „Cinci săptămâni în balon”. Lucrarea oferă o prezentare bună a explorărilor geografice de pe continentul african, care este cunoscut incomplet de europeni la acea vreme.
     O altă lucrare, nu mai puțin interesantă, scrisă de Jules Verne este „Doi ani de vacanță”, care împlinește 125 de ani de la publicare. Lucrarea este una plină de aventuri a unui grup de copii, care călătoresc pe vasul „Sloughi”. Acesta intră în derivă și naufragiază pe o insulă pustie din Oceanul Pacific. Trecând prin mai multe peripeții ei totuși ,reușesc să părăsească insula după doi ani de zile și să ajungă la Auckland, Noua Zeelandă, de unde și au pornit.
    Jules Verne s-a născut la 8 februarie 1828 în Nantes, Franța. A fost un scriitor francez și un „precursor” al literaturii științifico-fantastice. A fost apreciat pentru scrierea operelor ce țin de viitor, timp, spațiu, aer și călătoria în adâncurile mării. Decedează la 24 marte 1905.
    Lucrarea „Pinocchio” de Carlo Collodi, îsi sărbătorește și ea jubileul de 130 de ani. Micii cititori vor avea multe de învățat de la micul erou Pinochio, chibzuit dintr-o bucată de lemn. Lucrarea este una plină de aventuri, învățături și peripeții interesante pentru copii.
    Carlo Collodi, numele adevărat Carlo Lorenzini s-a născut la 24 noiembrie 1826 în Florența, Italia. A fost scriitor, ziarist italian și autor a unor cărți didactice pentru copii. Decedează la 26 octombrie 1890.
    La fel 130 de ani de la publicare împlinește lucrarea „Comoara din insulă” autorul căreea este  Robert L. Stevenson. Romanul relatează întâmplările unui băiat de 15 ani, un grup de marinari și o bandă de pirați care încearcă să găsească o comoară. Opera include hărți de comori cu un „X”, corăbii, peticul negru, insule tropicale și papagalii de pe umerii căpitanilor.
    Robert L. Stevenson s-a născut la 13 noiembrie 1850 în Edinburgh, Scoția. A fost poet și romancier scoțian, autor al unor jurnale de călătorie și reprezentant al neoromantismului în literatura engleză. Decedează la 3 decembrie 1894.
     125 de ani împlinește cartea lui Oscar Wilde „Prințul fericit”. Lucrarea conține un subiect trist, despre un rândunel care în zborul lui spre țările calde, spre Egipt, a ajuns într-un oraș și se așeză chiar la picioarele Prințului Fericit. Acesta era o statuie care stătea pe o columnă înaltă, privind peste cetate. Strălucea din cap până în picioare de poleiala de aur. Ochii îi erau din safire luminoase, iar la mânerul spadei un mare rubin, care avea culoarea sângelui.
    Oscar Wilde s-a născut la 16 octombrie 1854 la Dublin. A fost medic irlandez și unul dintre cei mai cunoscuți scriitori estetizanți de limbă engleză. Decedează la 30 noiembrie 1900.
    Povestea lui Hans Christian Andersen „Soldățelul de plumb”  împlinește anul acesta 175 de ani de la publicare. În lucrare merge vorba despre un soldat cu un singur picior, care a urmat să aibă o soartă deosebită, datorită unei împrejurări ce merită a fi citită.
   O altă poveste a acestui autor care împlinește la fel 175 de ani este „Lebedele sălbatice”. O poveste minunată pentru copii, inundată de aventuri și peripeții. 
   Hans Christian Andersen s-a născut la 2 aprilie 1805 în Odense, Danemarca. A fost poet și scriitor danez, celebru prin basmele sale. În timpul vieții Andersen a fost celebrat de regalitate și aclamat pentru că a adus bucurie copiilor din întrega Europă. Decedează la 4 august 1875.
   130 de ani de la publicare împlinește lucrarea „Singur pe lume” de Hector Malot. „Singur pe lume” este istoria unui orfan, micul Remi, care trăiește în casa unei femei, tușa Barberin. Soțul acesteea, Jerome, fiind zidar, suferă un accident grav. Astfel , îl închiriază pe copil unui proprietar de circ, Vitalis, care dădea mici prezentări alături de un cățel. Romanul se termină în clipa în care Remi reușește să-și găsească familia.
    Hector Malot s-a născut la 20 mai 1830. A fost unul dintre cei mai cunoscuți scriitori francezi. Decedează la 27 iulie 1907.
   „În casa bunicilor”  scrisă de Ionel Teodoreanu împlinește 75 de ani de la publicare. Prin această lucrare, autorul ne mărturisește numeroase clipe fericite, lipsite de griji din copilărie. I. Teodoreanu, cu o deosebită duioșie, evocă în carte silueta de fum, argintie și blajină a bunicului său de pe linie paternă. Amintirile din copilărie sunt sun cele mai dulci și prețioase.
    Ionel Teodoreanu s-a născut la 6 ianuarie 1897, la Iași. A fost romancier și avocat român interbelic, renumit îndeosebi pentru scrierile sale evocatoare ale copilăriei și adolescenței. Decedează la 3 februarie 1954.
   Respectivele lucrări ale renumiților scriitori s-au strecurat prin negura vremurilor, de zeci și sute de ani, adunând cu fiecare an  valori din ce în ce mai deosebite și profunde. Acești scriitori și-au adus propria contribuție la cultura universală, iar operele lor nemuritoare și de un mare rafinament vor crește încă multe generații.