În incinta bibliotecii Târgu-Mureşa avut loc inaugurarea programului Lecturileverii-2013, la care au participat elevi, profesori şi părinţi. Invitat special în această zi a fost Victor Prohin prozator, publicist şi secretar responsabil al revistei pentru copii Alunelul.
    Activitatea a început cu o prezentare a programuluiLecturile verii. Participanţii au făcut cunoştinţă cu activităţile culturale care se vor desfăşura în cadrul programului: întâlniri cu scriitori, discuţii/dezbateri pe diverse teme, concursuri de erudiţie, concursuri şi ateliere de creaţie, prezentări de carte, ore de lectură ş.a., la care sunt invitaţi să participe doritorii de orice vârstă. Elevilor le-a fost prezentată expoziţia de carte Vă invităm la lecturile verii-2013 şi propusă spre lectură o listă de recomandare care include: poveşti, poezii, legende povestiri, basme, culegeri, aventuri, şi multe alte cărţi interesante şi utile din toate domeniile cunoaşterii.
   Evenimentul a continuat cu scurte date din biografia şi creaţia invitatului Victor Prohin.Victor Prohin a prezentat revista Alunelul ca o mică enciclopedie pentru copii, părinţi şi bunici. E singura revistă din Moldova pe care colaboratorii revistei o pregătesc împreună cu copiii. Fiind responsabil de pagina Jocuri a revistei, Victor Prohin a provocat participanţii la un joc De-a numărat silabele, câştigătorul căruia a primit în dar o carte de la scriitor.
Micii cititori au manifestat un interes deosebit pentru viaţa şi activitatea prozatorului Victor Prohin, adresându-i mai multe întrebări:
  • La ce vârstă aţi scris prima poezie? (Prima poezie a fost scrisă în clasa a III-a şi era despre satul Lencăuţi, în care mi-am petrecut copilăria);
  • Care a fost motivul pentru care aţi început a scrie poezii? (Pe când eram copil eram foarte timid în comunicare cu lumea, dar când scriam poezii mă făceam mai curajos. Poeziile pe care le scriam deveneau un mod de comunicare cu lumea);
  • Ce hobby aveţi? (În adolescenţă îmi plăcea foarte mult să fotografiez. Până acum în casele oamenilor din satul Lencăuţi sunt poze făcute de mine);
  • Ce poeţi v-au plăcut în copilărie? (În clasele gimnaziale preferam cărţile despre călătorii. Jules Verne era pe primul loc. O carte care m-a zguduit profund a fost Robinson Crusoe de Daniel Defoe, îmi plăceau şi cărţile lui Ion Creangă).

                                         http://www.youtube.com/watch?v=8Xpo-LnRD1g
                                         http://www.youtube.com/watch?v=huaLMsdnpkU

 La sfârşitul activităţii publicistul Victor Prohin a donat bibliotecii câteva numere ale revistei Alunelulşi o carte cu dedicaţii S-a copt frunza. A oferit în dar tuturor participanţilor câte o revistă Alunelul, iar aceştea l-au mulţumit cu flori şi cuvinte de recunoştinţă pentru această frumoasă întâlnire, dorindu-i sănătate, noi inspiraţii şi ani mulţi.


Secvenţe de la activitate: 

Advertisements