În fiecare an, la 4 octombrie se sărbătorește Ziua Mondială a Animalelor, instituită de Organizația Internațională pentru Protecția Animalelor. Ziua Mondială a Animalelor este un eveniment prin care este readusă în prim plan situația speciilor aflate în pericol. Inițiată în anul 1931 la Florența, prin intermediul unei convenții a ecologiștilor, Ziua Mondială a Animalelor este astăzi celebrată în întreaga lume, potrivit Centrului de Inițiativă pentru Mediu.
            Cu acest prilej, am organizat o activitate cu genericul Să învățăm a iubi animalele. Copiii au admirat expoziția de cărți cu același titlu și au aflat multe informații utile despre fauna Republicii Moldova, care constituie aproximativ 14800 specii de animale: vertebrate – 461 specii, nevertebrate – 14339 specii. Fauna vertebratelor include 70 specii de mamifere, 281 specii de păsări, 14 specii de reptile, 14 specii de amfibieni și 82 specii de pești. În special, le-am atras atenția că în prezent starea ecologică a animalelor a devenit critică. Dacă prima ediție a Cărții Roșii includea 55 specii dintre care 29 specii de animale, atunci, ediția a doua include 242 specii, inclusiv: 117 specii de animale, 116 specii de plante și 9 specii de ciuperci. 
               Fiecare copil a descris animalul său preferat: modul lui de trai, habitatul natural, cu ce se hrănește, cine sunt prietenii și cine sunt dușmanii…Micii cititori au remarcat că Ziua Mondială a Animalelor este o zi dedicată vieții animalelor și legăturii noastre cu ele, atât cu cele de companie, care ne aduc bucurie în fiecare zi, cât și toate celelalte animale de pe Pământ care nu sunt în preajma noastră, dar au nevoie de noi.
Cărți despre lumea animalelor pe care le puteți consulta la bibliotecă:
ABC-ul animalelor;
Animale dispărute: Enciclopedia pentru copii;
Animalele și lumea lor tainică;
Atlas zoologic;
Atlas zoologic de Constantin Bogoescu, Alexandru Dabija, Emil Sanielevici;
Atlas zoologic de Tudor Cozari;
Cartea despre animale de Elisa Prati;
De ce multe animale drăguțe se poartă ciudat?
De ce unele animale au corpul atât de ciudat?
Distrează-te și învață cu prima ta enciclopedie despre animale de Steve Parker;
Enciclopedia copiilor: 100…de animale ciudate;
Fauna Pământului: Seria minienciclopedică de Silvia Ursache;
Lumea animală a Moldovei;
Marea enciclopedie ilustrată: Animalele
Plante și animale;
Prima mea enciclopedie: Animalele;

Recordurile animalelor etc. 

Advertisements