La 18 ianuarie se împlinesc 5 ani  de la trecerea în neființă a marelui poet național Grigore Vieru.           

Gânduri de Grigore Vieru:
Cea mai veche carte din lume este o mamă, cea mai frumosaă carte din lume este o mamă.
                                     Cea mai frumoasă carte este cea pe care ai pierdut-o.
Copilăria e taina dezvăluirii viitorului.
                   Aș vrea să redevin copil pentru a regăsi în sufletul meu încrederea în oameni.
Învață a munci, învață a iubi, învață să asculți, învață a visa!
Dorința de a mă juca
         Am avut o copilărie grea. Intram în apele Prutului nu ca să mă scald, ci ca să culeg scoici – singura cărniță a mea în anii foametei de după război. În copacii pădurii urcam nu pentru a mă legăna în vârful lor, ci ca să rup crengi uscate pentru foc. Aveam și o săniuță, dar ea mai mult lucra decât zbura la săniuș: căra din pădure lemne.
         Tare chinuită era și mama: ziua, lucra din greu la câmp, iar noaptea, până în zori, ședea la mașina de cusut. Se bucura însă că are un ajutor la treburi mai bărbătești. Ea mă iubea mult pentru hărnicia mea. Cred că aveam vreo 10 anișori când mi-a cusut primul costumaș de lână. Bucuria mea nu avea margini – eram în rând cu toți copiii satului.
          Dragostea pe care o port poeziei pentru copii este răzbunarea mea pe timpurile care mi-au furat copilăria. Ea este, într-un fel dorința de a mă juca.
Grigore VIERU
Ca un Făt-Frumos
Foarte tânăr, Grigore Vieru a venit în școli, grădinițe și biblioteci ca o primăvară. În poeziile lui de la început, foarte limpezi, alcătuite din patru-șase rânduri, încăpea copilul, încăpea mama, încăpeau animalele și orătăniile casei. Și mai încăpea un cer cât o veșnicie.
       Dar, după primăvară, urmează vara, apoi toamna – cu mere, cu nunți și cu rândunele care se duc. Poetul nu mai e în exclusivitate al copiilor, dar și al adolescenților, al tinerilor și tinerelor, al mămicilor și al tăticilor. La unele întâlniri cu cititorii, recitindu-și versurile, Grigore Vieru făcea în mod intenționat câte o pauză mai lungă. Crezând că și-a uitat poezia, sala îi venea în ajutor – declama în cor continuarea ei.
        Acum, când nu-l mai avem alături, ne dăm seama că a fost ca un Făt-Frumos născut din lacrima neamului.
Victor PROHIN
Creația copiilor în memoria poetului
Grigore Vieru

                                       

                                      
Plânge ,, Albinuţa

                                                                   
Plânge Prutul,
Tristă veste,
Că poetul
Nu mai este…
          Suspină Moldova                                      
          Şi ne trec fiori,
          Că s-a stins o floare
          Din Podul de Flori.
Chinuit, poetul,
S-a stins în dureri,
Purtând mereu visul
Unei singure ţări.
          Nu i-a fost frică,
          Nu i-a fost teamă
          I-a fost doar milă
          Că moartea nu are mamă.
Pana lui măiastră
Va trăi milenii,
Punându-l pe Eminescu
Mai sus decât zeii.
          Plânge ,, Albinuţa”
          Cu lacrimi paterne,
          A rămas orfană
          Şi limba maternă.
Radu Nacu,
elev al Şcolii Primare, nr. 16
                                                                                                                                                                                                                             Despărţire

   A plîns şi cerul şi pămîntul
În ziua ultimului drum,
Te-a petrecut întreg poporul
Şi cu durere şi cu plumb.
Tu ai plecat în nemurire,
Slăvit să fii, iubit poet,
Lăsatu-ne-ai în moştenire
Blîndeţea, dragostea în piept.
Ne-ai blestemat în poezii,
Noi să iubim acest pămînt,
Şi melodia dulce-a limbii,
Şi dragostea de mamă- ce-i mai sfînt?
                             Alexandru Ursu,
                                   cl. a IV, Liceul Teoretic „Ion Creangă”


În memoria lui Grigore Vieru
O, Doamne, de ce l-ai luat                                                      
Pe acest poet, pe acest bărbat?                                                   
Cu părul fluturat de vînt,                                   
În suflet cu mult dor şi cînt…
Şi mamele-au pierdut fecior
Ce le-a cîntat cu amor şi dor
Şi ţării i-a secat izvor,
Al lirei sfinte cîntător.
Alexandru Neguleanu,
cl. a IV,  Liceul Teoretic „Ion Creangă”

Reclame