Ce este primăvara? Iată „definiția” poetică dată în primele patru rânduri din poezia Primăvara de George Topârceanu:

După-atâta frig și ceață
Iar s-arată soarele.
De-acum nu ne mai îngheață
Nasul și picioarele!

            Așadar, dragi copii, scoateți năsucurile afară – A venit primăvara!

            
Martie, Mărțișor…
                   de primăvară ne este dor!
          
        Se zice că, pe timpuri, anul nou începea primăvara, pe când se reluau muncile agricole. În centrul atenției lucrătorilor câmpurilor era zeul Marte, care, înainte de a deveni zeul de temut al războiului, era venerat drept zeu al agriculturii și protector al vegetației. De aceea prima lună a anului i-a fost închinată anume lui.
            Pentru a-i câștiga bunăvoința, romanii îi aduceau diferite ofrande, îl elogiau în cântece și imnuri, celebrau diferite ritualuri, Astfel, ei sperau ca zeul Marte să le protejeze semănăturile, să le ferească de grindină și alte calamități naturale.  Numele lui, Martius, s-a răspândit la mai multe popoare, dar mai ales la acele care au fost în contact cu civilizația romană.
            Numele popular Mărțișor, un diminutiv al lunii martie, exprimă dragostea noastră față de această primă lună de primăvară, care trezește la viață întreaga natură. Acum se face auzit susurul timid al pârăiașelor, răsar brândușele, ghioceii, viorelele, încolțește iarba, apar primele cărări.
            Același inspirat cuvânt definește și suvenirul suav, împletit din fire albe și roșii de dor și de dragoste, pe care îl dăruim oamenilor apropiați, prietenilor, și care a devenit un simbol al purității, credinței, sănătății, reînnoirii.
             Povestea ghioceilor

            Atunci când în poienile de la marginea pădurilor apar primii ghiocei, chiar dacă în jur covorul de zăpadă este încă destul de gros, să știți că, gata, iarna a cedat, iar aceste plăpânde

floricele, prin semne numai de ele știute, au simțit printre primele acest lucru și se grăbesc să ni-l comunice și nouă. Face să le credem, căci nu în zadra în popor ghiocelul este supranumit și clopoțelul primăverii.

            Dacă ar avea glas omenesc, această floare ne-ar putea spune multe. Ne-ar spune, de exemplu, că este de proveniență europeană și a crescut pe aceste meleaguri din cele mai vechi timpuri. Deși firavă în aparență, ea nu se teme de frig și de foarte multe ori îl înfruntă cu dârzenie, scoțându-și la lumină lugerii verzi și căpșorul alb la sfârșit de ianuarie sau la început de februarie. Ne-ar mai spune că atât florile cât și rădăcinile ei au puteri miraculoase, ajutând la vindecarea diverselor boli, că iubește mult oamenii și de dragul lor s-a adaptat și poate crește și prin grădini sau chiar în ghivece. Toate acestea însă ni le-ar spune cu mare tristețe căci, an de an, numărul ghioceilor care cresc în păduri, acolo unde le place cel mai mult, scade necontenit. Deși sunt ocrotiți de lege și înscriși în Cartea Roșie a Naturii, culesul lor fiind interzis, de cum încep a înflori, oamenii îi rup nemilos, scoțându-i de vânzare.


Advertisements