În cadrul programului Lecturile verii, am bucurat copiii cu o prezentare de carte –  Mary Poppins de P. L. Travers. Am ales anume această carte, pentru că în acest an se împlinesc 80 de ani de la publicarea ei.
Copiii au răsfoit cartea cu mult interes şi s-au oprit la câteva pasaje, care i-a făcut să se amuze copios. Au aflat că Mary Poppins este o dădacă neobişnuită, una de vis.

Le-am prezentat copiilor şi celelalte volume, fiecare dintre acestea prezintă aventuri minunate, care ne fac să zâmbim şi să ne gândim la o copilărie fericită. Despre aceste volume, aflaţi mai multe AICI

Pentru că participanţii au fost foarte interesaţi de cărţile jubliare, am prezentat şi celelalte cărţi de la expoziţia Cărţi jubiliare în 2014 şi i-am îndemnat să le citească şi pe acestea în vacanţa de vară.

Advertisements