An de an, serbăm frumoasa noastră limbă – Limba Română. Pe 31 august vom marca 25 de ani de la declararea limbii române ca limbă de stat şi trecerea la grafia latină.
             Cu ocazia apropierii acestei sărbători importante pentru neamul nostru, am organizat o expoziţie de carte cu genericul Preafrumoasa noastră limbă, care cuprinde cărţi şi articole despre limba română: Limba română-adevărata mea patrie, antologie filologică  selectată de academicianul Anatol Ciobanu, Zborul frânt al limbii române, Efortul salvator, Temelia nemuririi noastre de Ion Ciocanu, Limba maternă-floare eternă, antologie de poezii, eseuri şi cugetări despre limba română, Frumoasa noastră limbăde Grigore Vieru etc.


         În sprijinul alolingvilor, am prezentat cititorilor cartea Limba română: suport didactic pentru alolingvi, elaborată de Tamara şi Mihail Purice, care va ajuta alolingvii să vorbească o română corectă şi frumoasă. De asemenea, am recomandat spre consultare şi revista  de ştiinţă şi cultură Limba română, care tratează teme importante din domeniul lingvisticii şi literaturii române. Mai detaliat, am prezentat numerele (7-8 şi 9-12), recent primite în bibliotecă.


Vă invităm să consultaţi expoziţia de documente!

Advertisements