Un grup de elevi de la Liceul Teoretic ,,Mihail Kogălniceanu’’, însoțit de profesoara Galina Plămădeală, ne-a vizitat biblioteca. Ei au admirat expozițiile de carte, rafturile cu cărţi din diverse domenii, fiind ghidați de noi, bibliotecarii.

Elevii au participat la concursul Cine cunoaște mai multe citate despre carte, bibliotecă, s-au implicat activ în discuţii, și şi-au expus părerile despre importanţa cărţii şi lecturii. Mulți dintre ei au venit pregătiţi cu diverse citate, proverbe despre măria sa – cartea. O carte este o comoară pentru mine, a afirmat o fetiță dulce și zglobie.
Iată și câteva exemple de citate, pregătite de copii, iar altele – de noi, bibliotecarii:
1.      Cine are carte are patru ochi.
2.      Cine are carte are parte.
3.      O carte aleasă e un bun prieten.
4.      Nu judeca o carte după copertă.
5.      O bibliotecă este o cameră cu prieteni.
6.      Au existat oameni care și-au imaginat paradisul în forma unei biblioteci.
7.      Cartea este învățătorul care te conduce spre bine, te face să te bucuri, să râzi și să plângi.
8.      Înainte de orice, scopul unei cărți este să te facă să gândești.
9.      Lectura înaripează sufletul.
10.  Biblioteca este un frigider pentru conservarea gândurilor.
11.  Cartea este o luminiță pe care altcineva a aprins-o pentru tine să-ți lumineze clipele de singurătate etc.

Nu judeca o carte după copertă : mulţi copii apreciază cartea numai după copertă, culori și imagini. Alții o apreciază – după conținut. Comentând citatul de sus i-am îndemnat pe copii să aleagă cărțile nu numai după copertă, dar şi după conţinut.

La final, cei mai activi elevi au primit în dar cărţi, albume, reviste şi creioane colorate, ceea ce le-a făcut ziua și mai frumoasă. 
Advertisements