Salut, prieteni!ма-ьчик-вектора-моет-его-руки-с-во-ой-от-крана-92572687

Sunt Dănuţ, curiosul de la Târgu-Mureş, şi mă grăbesc la bibliotecă! Trebuie să mă întâlnesc urgent cu prietenul meu Doc… Am aflat, că acum câteva zile, şi anume, pe 15 octombrie, toată lumea sărbătorește Ziua mondială a spălatului pe mâini.ruki Ba chiar ştiu şi care a fost tema de anul acesta: „Mâinile curate – o rețetă pentru sănătate”. Şi, dacă tot e vorba de mâini curate, mi-am zis că eroul acestei sărbători ar trebui să fie Măria Sa – Săpunul! Dar de unde vine acest miraculos săpun, care ne apără de boli şi de transmiterea lor… Cine l-a inventat şi unde? Care este compoziţia lui de omoară microbii? La acestea şi multe alte întrebări mi-a răspuns atotştiutorul meu prieten Doc!Doc

– Eeeeee, Dănuţ, săpunul are o istorie foarte veche! Una din  atestările  documentare despre fabricarea săpunului datează din anul 2800 î. Hr. şi provine din vechiul Babilon. A fost găsit, îngropat în pământ, un cilindru ceramic, inscripţionat cu detalii despre fierberea grăsimii şi a cenuşii, care conţinea o substanţă similară săpunului. Un document egiptean din domeniul medicinii, datând din 1500 î. Hr., cunoscut sub numele de Papirusul lui Ebers, descrie o substanţă asemănătoare săpunului, realizată prin combinarea uleiurilor cu anumite săruri alcaline şi folosită pentru spălat şi tratarea unor boli de piele.

femei_spaland_la_rauLegenda spune că denumirea de „săpun” provine de la locul numit „Muntele Sapo” din vechea Romă, unde grăsimea provenită de la sacrificarea animalelor se amesteca cu cenuşă şi curgea spre râu, atunci când ploua.

Femeile care spălau rufe în râul Tibru au observat că acest amestec le curăţa rufele mult mai bine decât numai cu apă.

– Şi care au fost primele întrebuinţări ale săpunului? A fost folosit pentru curăţare încă de la început?

Nuuuu, nici pe departe, Dănuţ! În Egipt era recomandat de medici pentru tratarea bolilor de piele. „Unsoarea” era formată din carbonat de sodium natural, extras din lacurile sărate după evaporare, din cenuşă şi argilă. Aceeaşi pastă era folosită şi pentru degresarea lânii oilor. De asemenea, în primă fază, săpunul a fost folosit pentru curăţarea ţesăturilor şi firelor pregătite pentru ţesut şi abia mai târziu acesta a început să fie folosit pentru igiena personală.

– Şi când se întâmpla asta, Doc?

În anul 600 î.Hr., fenicienii foloseau pentru a face săpun seu de oaie şi cenuşă rezultată după arderea copacilor. Se pare că compoziţia utilizată de romani conţinea inclusiv urină. Galii amestecau grăsimea de capră cu cenuşă rezultată din arderea unor plante, iar produsul îl foloseau pentru a-şi curăţa părul şi corpul. Arabii au fost cei care au îmbunătăţit compoziţia, amestecând seul cu cenuşa unor plante marine, iar în secolul al II-lea d.Hr., medicul Galenus claudius-galenus-medicina-anticaconsemna faptul că săpunul se folosea deja pentru spălarea corpului.

– Spune-mi, Doc, era deja şi comercializat?

– Da, iar preţul piperat al acestuia făcea ca produsul să ajungă doar la cei mai bogaţi…

– Şi când a devenit accesibil pentru toată lumea?

–  Săpunul a devenit tot mai accesibil, începând cu anii 1800. Primele bresle ale săpunarilor au apărut în secolul al VII-lea. Fabricarea săpunului a înflorit în Italia şi Spania în secolul al VIII-lea, răspândindu-se încet, încet în toată Europa.

– Ştii cumva care erau pe atunci săpunurile cele mai cotate pe piaţă?746px-aleppo_soap_01

– Mai căutate, Dănuţ, erau cele pe bază de ulei de măsline, care erau produse în Spania, Italia şi sudul Franţei, calitatea lor fiind superioară celei întâlnite la săpunurile din seu ce se întâlneau în Anglia şi nordul Franţei.

– Sunt sigur că au fost şi nişte chimişti, care au contribuit la evoluţia săpunului…

– Da, şi unul din ei este francezul Nicolas Leblanc. În 1791 acesta a inventat o modalitate de a face carbonat de sodium din sarea alimentară, care, amestecat cu grăsime, forma săpunul. Un alt chimist francez care a contribuit în aceeaşi perioadă la dezvoltarea săpunului modern este Michel Eugene Chevreul, care a descoperit natura chimică a grăsimilor, a glicerinei şi a acizilor graşi.

– Dar detergenţii, Doc, aceştia cum au apărut?

– Au şi ei o istorie, Dănuţ. În timpul Primului Război Mondial, cererea de săpun a explodat şi  nu a mai putut fi acoperită de micii producători, urmaşi ai breslaşilor. Şi iată atunci, companiile industriale au început producerea în masă a detergenţilor din produse pe bază de petrol. Aceștia sunt săpunurile pe care le găsim astăzi în magazine. Iniţial erau folosite numai pentru spălarea materialelor textile, conţineau chimicale care curăţau şi parfumau eficient hainele, dar care n-ar fi trebuit să vină prea mult în contact cu pielea umană. Din nefericire, fiind mult mai ieftini decât săpunurile obținute din ingrediente naturale, detergenţii sintetici s-au îndreptat şi spre produsele cosmetice.

– Prin urmare, putem spune că ne spălam pielea cu săpunuri-detergent, care o usucă şi irită, în loc să o curăţe?saponi

– Ai perfectă dreptate, Dănuţ, şi, totuşi, în ciuda acestui lucru, consumatorii revin treptat la bucăţica de săpun solid, „de casă”, ale cărei beneficii naturale sunt dovedite.

– Altfel spus, Doc, în ciuda istoriei sale zbuciumate, săpunul rămâne mereu la moda – iar noi suntem norocoşii care-l avem mereu la îndemână!
– Asta e, Dănuț!ЯЯЯЯЯЯЯЯЯЯЯЯ-НИЗ-2

– E tot, Doc?

– E tot, Dănuţ!

– Pa, pa până la invenţia viitoare!

 

Reclame