În 2019 Ziua Siguranței pe Internet este marcată pe 5 februarie. Sloganul campaniei, „Împreună pentru un internet mai bun”, este un apel la acțiune pentru toate părțile interesate, copii și tineri, părinți, profesori, să se alăture împreună și să joace rolul lor în crearea unui internet mai bun pentru toată lumea și în special pentru utilizatorii tineri. Acest lucru le va permite tuturor să profite la maximum de șansele pe care le oferă noile tehnologii, indiferent de vârstă, etnie, religie, orientare sexuală sau gen.

51390240_2249972125066382_7299941383689732096_o.jpgÎn acest context, la Biblioteca „Târgu-Mureș” sunt organizate pe parcursul anului un șir de lecții publice, traininguri, discuții la tema Siguranța OnLine. Activitățile sunt organizate în parteneriat cu Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor –  NEOVITA, în cadrul cărora copiii au posibilitatea să privească materiale video și să afle care sunt riscurile pe internet.

Dragii noștri copii, fiecare din voi trebuie să rețină câteva reguli:

  • nu comunica cu persoane necunoscute pe internet, ele sunt stăine;
  • nu oferi informații personale nimănui pe internet, nu spune adresa ta, școala unde înveți;
  • vorbește și poartă-te frumos pe internet cu prietenii tăi;
  • spune părinților dacă vezi că ceva este neregulă;
  • nu da parolele nimănui, ele sunt un secret și-ți aparțin numai ție;
  • postează cu grijă informația despre tine și familia ta, nu publica poze, deoarece le pot vedea și le pot copia oricine;
  • nu accesa alte site-uri, decât acele permise de părinți;
  • nu răspunde la mesaje care te supără, blochează persoana și anunță părinții;
  • nu descărca jocuri, ele pot conține viruși;
  • nu sta în fața calculatorului mai mult de 2 ore.

Internetul trebuie să devină un spațiu favorabil, unde poți dobândi cunoștințe, să comunici frumos și decent și să dezvolți competențe.

Consultați și:

Reclame