boy-clip-art-6
Dănuț, prietenul fidel al Bibliotecii „Târgu-Mureș”

Buna, curioșilor! Nu știu cum ați petrecut voi vacanța de primăvară, dar eu am fost în ospeție la bunica, la țară! Tocmai se întâmpla în ziua de 8 martie, Ziua Internațională a Femeilor, și eu i-am dăruit un buchet de garoafe, florile ei preferate. Bunica tare s-a bucurat, dar și mai mult a bucurat-o cadoul părinților: un halat de casă de toată frumusețea, pufos, de culoarea cerului cu niște floricele roz pe el! O prindea de minune la față, căci bunica are ochi albaștri.

14bef2d144ab8d41-4208-1

Bunica, la rândul ei, ne-a surprins cu o masă plină de bucate delicioase și un desert de se topea în gură: trei feluri de biscuiți de diferite forme și mărimi, coapte de bunica în cuptor! Erau atât de gustoși, că eu, mâncând cu poftă, m-am prins la un gând, mai bine zis, la o întrebare: oare când, unde și cine a mâncat primul biscuit? Ardeam de nerăbdare să ajung mai repede la Chișinău și  să-l întreb pe prietenul meu Doc de la Biblioteca „Târgu-Mureș”, căci el le știe pe toate! Și iată ce am aflat…

docdwarf
Doc, ÎNȚELEPTUL  🙂

Istoria, Dănuț, nu ne spune exact când a fost copt primul biscuit, însă se știe că oamenii preistorici foloseau în alimentație un amestec din grâu fiert cu adaosuri de legume și ierburi.

– Vrei să spui că preistoricii au fost primii oameni care au mâncat biscuiți?

– Așa e, Dănuț, dar, de fapt, unii istorici susțin că biscuiții n-au fost inventați de europeni, ci de chinezi, în vreme ce unele voci afirmă că acest desert a apărut în Orientul Mijlociu. Până la urmă, istoricii au ajuns la concluzia că biscuiții vin din Egiptul Antic.

– Și cum au ajuns la așa concluzie? Le-a șoptit vreun îngeraș la ureche sau au dovezi? J

– Ha-Ha! Desigur știința și istoria se bazează pe dovezi, Dănuț, nu pe legende! Prima dovadă arheologică în acest sens plasează apariția biscuiților în jurul anului 2500 î.e.n., după ce un grup de arheologi a descoperit, pe unul dintre pereții unui mormânt egiptean, un desen care arăta cum câțiva egipteni supravegheau un cuptor în care se coceau biscuiți. Apoi au fost preluați de bucătarii din Grecia care, la rândul lor, au inspirat romanii… și așa mai departe.

– Dar știi cumva, Doc, de ce aceste prăjituri delicioase se numesc biscuiți și nu altfel?

– Cuvântul „biscuit” este derivat din limba latină și se traduce în felul următor: bis (de două ori) și coquere, coctus (a găti, a fierbe, a coace), și, prin urmare, înseamnă „de două ori coapte ori gătite”. Acest lucru se datorează faptului că biscuiții au fost inițial gătiți într-un proces dublu: mai întâi copți și apoi uscați într-un cuptor lent.

– Și cum erau primii biscuiți? Erau gustoși?

– De-aș fi gustat, ți-aș fi spus, doar nu sunt chiar atât de bătrân. J Dar știu că primii biscuiți erau nedospiți, tari, ca niște napolitane subțiri, aveau un conținut scăzut de apă. Datorită acestui fapt au devenit alimentul ideal pentru conservare, deoarece se învecheau mai greu.

– A-a-a, acum am înțeles de ce biscuiții fac parte din alimentele consumate, în deosebi, de soldați. Tati mi-a spus că în timpul războaielor, soldații primeau ca rație alimentară fasole sau mazăre, carne sărată și, neapărat, biscuiți.

– Da, încă în Imperiul Roman, biscuiții erau cunoscuți drept „pâinea soldatului”, fiind pregătiți și ambalați astfel încât să reziste o perioadă îndelungată. Și pentru că erau foarte tari pentru a fi mâncați ca atare, biscuiții erau sparți cu o piatră sau cu patul puștii și înmuiați, apoi, în apă. Biscuiții erau hrana perfectă și pentru marinarii care petreceau luni de zile pe mare. Se spune că Cristofor Columb a luat și el biscuiți în lunga sa călătorie din secolul al XV-lea…

Anzac-Biscuits_recipeimage

– Dar despre Anzac Biscuit ai auzit, Doc?

– Mă întrebi despre biscuiții armatei australiene?

– Da, „biscuiții soldaților”, care înlocuiau pâinea (biscuiți din fulgi de ovăs)! Soldații preferau să-i piseze și să-i mănânce sub formă de terci, mi-a spus-o tot tata.

– Acești biscuiți devin un simbol al jertfelor militarilor din corpul ANZAC, dar și al legăturii permanente între cei de pe front și familiile lor. La sfârșitul războiului și în anii următori, în cadrul ceremoniilor de cinstire a soldaților căzuți pe fronturile din Europa, biscuiții Anzac devin un mijloc de rememorare și o legătură spirituală peste timp, în special în ziua de 25 aprilie, ziua corpului ANZAC.

– Oho! Dar spune-mi, Doc când au apărut primii biscuiți industriali?

– Primii biscuiți industriali au apărut în Anglia în secolul XX. Pe măsura dezvoltării tehnologiilor industriale, s-a dezvoltat și măiestria bucătarilor de a fabrica o gamă largă de dulciuri, napolitane și prăjituri delicioase. Astfel, la începutul sec. XX, biscuiții au ajuns un produs destinat consumului comercial.

– Eu aș spune chiar: un produs cu destinație specială, Doc. Cred că cei care au început producerea în serie a lor, s-au gândit, în primul rând, la noi, copiii, că tare ne mai plac!

biscuiti-cu-ciocolata– Da, dar știi că primii biscuiți nu erau dulci? Cu timpul au fost îmbunătățiți cu seminţe, miere, fructe, arome. Iar zahărul apare mai recent în rețetele pentru biscuiți, după secolul al XV-lea, fiind un ingredient este relativ mai nou în bucătăria europeană, or, în antichitate acesta era folosit doar ca medicament. Apoi, începând cu secolul al XVII-lea, au apărut și biscuiții cu ciocolată.

– În diferite țări biscuiții se numesc diferit, nu-i așa?

– Da, Dănuț. Se numesc diferit pentru că sunt diferiți: rusk, biscotte, cracker, zwieback, keks, biscotti, amaretti etc. Între timp au apărut tot mai multe sortimente de biscuiți delicioși, aromați, dulci, sărați, cu ciocolată, cu cremă sau fără.

 – Ce poftă mi-ai făcut, Doc! Mătușa mea, care locuiește în Italia, mereu îmi aduce biscuiți Amaretti, pentru că-mi plac la nebunie. Ea mi-a zis că primul biscuit italian a fost copt în secolul al XIII-lea în orașul unde locuiește ea acum, în Prato, regiunea Toscana.

– Ooooo, nu ziceam eu că ești un norocos? Pe lângă faptul că ai auzit astăzi o istorie despre o invenție, care a schimbat lumea dulciurilor, o mai și ai în fiecare dimineață pe masă, la micul dejun, fie biscuiți moldovenești, ucrainești sau Amaretti!

– E tot, Doc?

– E tot, Dănuț.

Pa, pa, până la invențiile viitoare!

Serviți cu plăcere biscuiți de la Biblioteca „Târgu-Mureș” !!!

orig_183621

Reclame