abb3f49409daSalut, prieteni! Sunt Dănuţ, curiosul de la Biblioteca Târgu-Mureş. Tocmai mă întorc de la o întâlnire cu prietenul meu Doc, care, iarăşi, mi-a fost de mare ajutor. Doamna profesoară ne-a dat ca temă pentru acasă realizarea proiectului „Cum a apărut cartea?”. Steluţa, colega mea de bancă, mi-a propus să consultăm Internet-ul, or, în Google, găseşti răspuns la orice întrebare! Eu, însă, am hotărât să aflu din prima sursă răspunsul la întrebare: de la renumitul atotştiutor Doc.

snow-white-and-ven-dwarfs-doc-1195967– Cartea, zice Doc, are un loc atât de important în exprimarea gândirii şi în păstrarea cunoştinţelor, Dănuţ,  încât merită un studiu aparte.

 – Daaa, ne-a spus-o şi doamna profesoară! Fiecare dintre noi știe ce este o carte. O avem acasă, o găsim în librării și în bibliotecă. Când eram mici părinţii ne citeau basme, la şcoală învăţăm din manuale diferite discipline. Dar oare a fost întotdeauna aşa?

 – Nu, Dănuţ. A fost un timp în care oamenii nu puteau nici să scrie, nici să citească. Tradiţiile, legendele, cântecele, istoriile despre pescuit şi vânătoare, erau povestite sau cântate. Dar, odată cu trecerea timpului, cunoştinţele oamenilor s-au extins, devenind tot mai vaste. Trebuia de găsit o cale de transmitere a informației de la o persoană la alta. Spre  exemplu: unde e mai bine de vânat sau de pescuit, care este drumul spre peșteră, ce s-a întâmplat în tribul vecin, despre îndeletnicirile lor etc. La început oamenii scriau semne şi desene, mai târziu foloseau ieroglifele, apoi, mult mai târziu, au inventat literele.alfabetul-fenician-sursa-alfabetului-grecesc

– Şi cine au fost primii care au folosit un alfabet?

– Fenicienii! În inscripțiile descoperite în oraşele şi coloniile feniciene de pe ţărmul Mediteranei au fost găsite scrieri care datează aproximativ din anul 1000 î.Hr. Aceștia aveau scrisul său unde fiecare semn – literă indica un anumit sunet. Însă el conținea doar 22 de consoane şi nici o vocală. Acest scris a început a se răspândi în multe ţări. Mai târziu grecii au  adăugat vocalele şi au inventat câteva litere noi. Iar de la cuvintele feniciene „Aleph” şi „beth” a apărut cuvântul alfabet.

– Şi care este semnificația acestor două cuvinte, Doc?

– E simplu de tot, Dănuţ! În această limbă, fiecare dintre cele 22 de consoane reprezenta un simbol al naturii mitice-religioase. Aleph, în traducere – taurul, fiind reprezentarea fizică a „puterii” și „conducerii”,  era considerată prima literă a alfabetului.  Iar semnul bet, cel de-al doilea simbol al alfabetului fenician, era  reprezentarea grafică a unei „case”.

– Mmmmm, interesant! Dar pe ce scriau acele semne-litere, tot pe hârtie?

flori butoi
Papirus

– Nuuuu… Odată apărute literele, oamenii au început să caute materiale pentru a le scrie. În unele ţări, se scria pe frunze de palmier cu oase de peşte ascuţite şi aşchii de piatră, în Rusia se scria pe coajă subţire de mesteacăn. În Egipt, cu 3000 ani î.e.n, şi în alte ţări de est se scria pe papirus.

– Ce-i asta papirus?

– Nişte tulpini de trestie (Planta Papyrus Cyperus), care creşteau pe malurile Nilului. După ce le strângeau materialul din aceste tulpini era separat în bucăți, care, fiind încă proaspete și umede, erau lipite unele în continuarea celorlalte, adesea în număr de zece și plasate în mai multe straturi. Erau ținute apoi sub greutăţi, pentru a se lipi bine și pentru a se usca, astfel devenind subţire şi fragil, tocmai bune pentru scris. Papirusul scris se răsucea într-un rulou şi se păstra în biblioteci.

1280px-Fonte_Aretusa_e_papiro
Fonte Aretusa din Siracuza, Sicilia (singurul loc din Europa unde creşte planta Cyperus papyrus din care este produs papirusul)

– Aaaa! Şi erau prinse pe beţe de lemn sau de fildeş! Îmi amintesc, le-am văzut în enciclopedia pe care mi-a dăruit-o tata! Tot acolo am citit că acele rulouri puteau atinge o lungime de  10-12 metri.

– Da, Dănuț! Dar celebrul papirus Harris, o cronică a regelui egiptean Ramses al III-lea,  descoperită de arheologi, măsura peste 40 de metri!

– Oho! Şi cum arăta o carte scrisă pe papirus, Doc?

– Cartea se desfăşura orizontal; ea era împărţită în coloane verticale şi aproape întotdeauna era scrisă pe o parte, cea a sensului orizontal al fibrelor. Titlul se găsea la sfârşit, uneori în interior sau pe o etichetă atârnată de cilindrul care înfăşura sulul. Cea mai mare parte a cărţilor din papirus care ne-au rămas din vechiul Egipt au fost găsite în morminte; lângă corpurile decedaţilor se depuneau texte sacre şi rugăciuni, pentru a proteja sufletele. Aceasta este originea „Cărţii morţilor”, cunoscută chiar de la începutul celui de-al II-lea mileniu. Acest text, devenit tradiţional, era fabricat în serie de către preoţi.

pergaminhos– Cât de intersant?! Doc, îmi spuneai ceva mai devreme că papirusurile erau păstrate în biblioteci… Pe atunci existau deja biblioteci?

– Existau, Dănuţ, dar erau disponibile doar pentru nobilii bogaţi. Acolo ei citeau, discutau, se răcoreau în piscine. Cu 2600 ani în urmă, în statul antic Asiria, la conducere era regele Assurbanipal care avea o bibliotecă mare alcătuită din… tăbliţe de lut pe care se aplicau semne cu un obiect ascuţit. Apoi plăcile erau coapte în foc pentru durabilitate. Regele îşi aprecia foarte mult  „biblioteca”, luând-o cu el în toate expediţiile militare, ca în absenţa sa, să nu să se întâmple ceva cu „cărţile”. Era foarte mândru de aceste plăci şi zicea: „Eu, rege al regilor, chiar ştiu să le citesc!”. Această bibliotecă conţinea 30.000 de tăbliţe şi a fost descoperită de exploratorul englez Henry Layard în 1849, în timpul săpăturilor pe malurile râului Tigru. Toate plăcile erau numerotate şi erau în ordinea corectă, după numere, una după alta.

– Vai, ce lucruri interesante aflu de la tine, Doc! Mai ştii ceva despre primele cărţi de pe pământ?

– Da, istoria cărţii este foarte interesantă, Dănuţ! Oamenii dintotdeauna au continuat să caute un material mai uşor şi mai rezistent pentru a scrie. Astfel a apărut pergamentul – piele de viţel prelucrată foarte bine. Înainte de apariţia tiparului, pe pergament au fost scrise  materiale valoroase a Evului Mediu în Rusia şi în Europa. Însă era un material foarte scump. Numai la curtea regala şi în mănăstiri se utiliza pergamentul. Fiecare ţară îşi căuta modalitatea sa de a scrie.

– Dar chinezii, Doc, ce material foloseau pentru a scrie?

– Chinezii scriau ieroglifele cu periuţe speciale pe tăbliţe de bambus şi suluri de mătase. Iar în secolul al doilea, tot ei, au inventat hârtia, care, treptat, a  înlocuit toate celelalte materiale pentru scris. Ceva mai bun, până când nu există.

– Dar manuscrisele, Doc, acestea cum au apărut?

2– Asta e o istorie mai lungă, Dănuţ. Trebuie să ştii că o singură persoană nu  putea face acest lucru, deoarece a crea o carte – este foarte dificil. Textul principal îl scria un om cu scris caligrafic, care se numea „scrib”.  Titlul şi iniţialele fiecărui capitol le făcea o persoană care desena bine. Tot el mai făcea si mici desene. Meşteri speciali făceau copertele. Cerneală specială era făcută din plante ce conţineau colorant, iar  textul  îl scriau cu pană de gâscă.

– Şi nu exista o modalitate de a scrie mai repede o carte?

– Ba da, imprimarea, care a apărut în China, în 1041-1048. Apariţia tiparului în Europa, se atribuie secolului XV, iar fondatorul tiparului este scriitorul german – Johann Gutenberg. Tiparul era un pres mare cu litere. Literele se turnau din metal şi cu ajutorul presului se imprimau pe hârtie. Acesta era un mare progres.600458_10151423359261394_520078240_n

Prima lucrare tipărită în Europa a fost Biblia: 2 volume (1282 de pagini). Este o capodoperă a tiparului timpuriu. Iniţialele colorate şi ornamentele erau realizate manual de către pictori.

– Dar la noi, în Moldova, care a fost prima carte tipărită?

carte-romaneasca-de-invatatura-1643– Hmm… bună întrebare, Dănut! Prima carte tipărită în Moldova se numea „Cartea românească de învățătură”, publicată în 1643 la Iași (pe atunci în Moldova), cunoscută sub numele de „Cazania lui Varlaam”.

– Vai, Doc, ce drum lung a parcurs cartea până a ajuns la noi sub forma de acum…

– Ai dreptate, Dănuţ. Astăzi în întreaga lume există edituri şi tipografii unde se editează diferite cărţi: începând cu cele gigante până la cele minuscule (ca un timbru!).

– Iar tata mi-a spus că în adolescenţă îi plăcea să asculte cărţi pe casete!

– Mai mult ca atât! Odată cu apariţia calculatoarelor s-a făcut posibilă şi citirea unei cărţi electronice. Oricine poate deschide calculatorul acasă sau în bibliotecă şi să citească ce îi este interesant.

– Da de e-Reader ai auzit, Doc?

l_10187163_001– Cum să nu?! 😀 E un dispozitiv electronic pentru citit, foarte actual la moment! Este portabil şi are capacitatea de a mări textul şi de a răsfoi paginile! Apropo, și aici, la Biblioteca Târgu-Mureș există e-Reader, în care au încăput o mulțime de cărți!

– Într-adevăr??? O să mă folosesc neapărat de el! Şi iarăşi vei spune că noi suntem nişte norocoşi!

– Întocmai! Pe lângă faptul că aţi ascultat astăzi istoria unei invenţii care a schimbat lumea, o mai aveţi şi acasă, şi la bibliotecă, si în calculator!

-E tot, Doc?

– E tot, Dănuţ!

Pa, pa, până la invenţia viitoare!