Autoarea cărţii, Ruth Behar, este antropolog și scriitoare cubano-americană, câștigătoarea premiului Pura Belpre Award 2018. Opera sa include studii academice, precum și poezie, memorie și ficțiune literară. Profesoară de antropologie culturală şi poetă, autoarea şi-a construit cartea inspirându-se dintr-o experienţă personală din copilărie, astfel, încât nu e deloc surprinzător că povestea lui Ruthie sună atât de autentic şi captivant.

Ruthie Mizrahi este supranumită Domnişoara Şotron, regina din Queens, atât de bună este la şotron, un joc pentru fete. Familia sa, refugiată de puţin timp din Cuba, este stabilită în America, iar Ruthie are de învăţat multe despre limba, obiceiurile şi cultura noii sale patrii. Dar un accident teribil de automobile schimbă  totul. Prizonieră într-un corset de ghips, Ruthie învaţă să facă faţă neputinţei sale. Pe măsură ce lumea lui Ruthie se micșorează din cauza incapacității ei de a se mișca, puterile sale de observare și inima ei devin mai mari și ajunge să înțeleagă cât de fragilă este viața, cât de vulnerabili suntem cu toții ca ființe umane. Din fericire, familia şi prietenii îi sunt alături, o vizitează, aducându-i daruri frumoase și povestindu-i istorii de viaţă. Astfel, Ruth se simte mai puţin singură, mai puţin abandonată şi găsește forțe de a-şi vindeca nu doar corpul, dar şi sufletul. Redevenind, astfel, Domnișoara Şotron, regina din Queens, Ruth, fiica emigranților cubanezi, refăcută după accident, a ajuns să se simtă ca acasă în noua sa patrie.

Vă invităm la lectură!