Ionela Hadârcă a devenit cunoscută publicului datorită filmuleţelor ei umoristice, în care, în mod ironic, prezintă situaţii şi întâmplări din viaţa reală a societăţii. Fiica Mariei Hadârcă şi a poetului Ion Hadârcă, actriţa, mai nou, şi-a descoperit o nouă pasiune: a scris o carte pentru copii. Cel care a motivat-o să scrie a fost chiar fiul ei, Dan, care a rugat-o să scrie o carte pentru el. Ionela şi-a onorat promisiunea dată fiului şi, profitând de timpul liber din perioada stării de urgenţă, a scris „UF! Ghid de conviețuire cu frații și surorile mai mici”. Cartea, care se bucură de mult succes în rândurile cititorilor a fost selectată în cadrul Programului de lectură „Chişinăul citeşte” 2021ediția a XVIII-a, inițiat de Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”, la categoria copii.

Hadârcă, Ionela. UF! : Ghid de conviețuire cu frații și surorile mai mici. – Chișinău : Prut Internațional, 2020 . – 64 p.

Cartea este una altfel: modernă, inovativă, ce aduce un plus de culoare şi savoare literaturii noastre. Deşi, nu e recomandată celor mai mici în lectură independentă, cartea poate fi citită de copii alături de părinţii, care i-ar îndruma în parcursul lecturii, ajutându-i să interpreteze unele abordări a subiectului în cauză. „UF! Ghid de conviețuire cu frații și surorile mai mici” garantează o doză serioasă de râs, stârnit de umorul dintre pagini și, în același timp, o înțelegere mai bună a relației cu frații și surorile mai mici – cum îi putem ajuta, cum îi putem înțelege, cum trebuie să ne purtăm cu ei.

Cartea nu este o simplă recomandare de sfaturi clasice, gen ,,E sora ta mai mică, cedează tu!” dimpotrivă, autoarea încearcă să apere și autonomia copiilor mai mari, care au dreptul și ei să se joace, să nu ofere celui mai mic jucăria, dacă nu doresc etc. Un sfat bun este dulăpiorul tainic, în care cel mare și-ar ține în siguranță obiectele personale. În același timp, place grija pentru cel mic: cel mare trebuie să ascundă toate obiectele micuțe, pentru că cel mic pune tot în guriță și ar putea înghiți, Doamne ferește, ceva…  Asta educă responsabilitatea și atenția în fratele sau sora mai mare…

Foarte amuzant este capitolul despre bunici, recomandăm lecturarea alături de ei, ca să nu mai înfofolească copilul ca pe o varză când merg la plimbare…

Cartea este cu adevărat neobișnuită, se împletesc armonios elemente de basm, de realism, de comedie. Unele capitole ne învață și biologie. Aici veţi afla din ce sunt alcătuiți frații și surorile, de unde se iau mofturile (acestea le recomandăm copiilor mai mari, e un bun ajutor pentru orele de la școală).

Deși toate capitolele sunt inedite și importante, ajutând copilul mai mare să înțeleagă de unde apare bebelușul, de ce este nevoie de încă un copil, cum te poți descurca cu cel mic, cum îl ajuți dacă cineva îl supară etc. Nu ne vom opri la fiecare în parte, invitându-vă, dragi copii și dragi părinți, să le descoperiți independent și să vă bucurați de umorul neobișnuit al cărții…

În final, vom menționa importanța ultimului capitol, care subliniază „puterea celor trei mulțumesc” și care, neapărat, trebuie citit și aplicat: „Mulțumește pentru orice mărunțiș frumos din ziua care a trecut și lumea va fi a ta. Iar când vei avea vreo zi rea, căci așa e dat să se rânduiască lucrurile, mulțumește că trăiești, aceasta este Magia cea Mare”.

„Această carte, spune Ionela Hadârcă, a fost gândită, cu mult drag, pentru frații și surorile mai mari ca să-i înțeleagă pe cei mici. Și pentru cei mici, ca să știe cum îi privesc cei mari. Și pentru părinți, ca să aibă cu ce să-și ocupe odraslele în seri lungi de carantină. Dar în primul rând, ca să aducem voie bună în casele voastre și multe-multe teme de discuție!”

Lectură plăcuta!