Nu e niciodată prea devreme să înveţi totul despre bani!

Cărţile Moneybunny de Cinders McLeod îi învaţă pe copii câteva lucruri simple despre bani. Te întrebi dacă obţin ei tot ce-şi doresc? Ei bine, nu chiar. Poate descoperă ceva mai valoros? Cu siguranţă, da! Eşti curios să afli aceste secrete? Nimic mai simplu: citeşte cele trei cărţi din seria Moneybunny şi află cum iepuraşii au învăţat totul despre bani! (Apropo, în Ţara iepuraşilor, morcovii înseamnă bani!)

În Învaţă să câştigi, iepurașul Bun, mica eroină a acestei cărți, adoră să cânte şi ştie că va fi vedetă. Este talentată şi vrea să fie bogată şi celebră. Dar când mama îi aminteşte că pentru a face lucruri bune, cum ar fi munca în gradină, plimbările cu făţiorul mai mic sau lecţiile de canto, e nevoie de timp şi de efort, micuţa Bun rămâne un pic dezamăgită… Dar pe măsură ce visează cu ochii deschişi la viitorul ei de cântăreață şi mai face şi nişte calcule, Bun începe să înţeleagă că a munci pentru ce-ţi doreşti îţi aduce multă bucurie şi satisfacţie.

Bun învaţă că, de fapt, cel mai important lucru e sa devină o cântăreață celebră, în timp ce numărul morcovilor câştigaţi rămâne pe locul doi.

În Învaţă să cheltuieşti, iepuraşul Sonny, un entuziast care vrea sa cumpere orice, învaţă să facă alegeri! Primindu-şi banii de buzunar de la mama, se porneşte la cumpărături şi-şi doreşte să cumpere tot ce vede. Dar cu trei morcovi nu faci mare lucru, aşa că mama îi propune să aleagă! Dar a face alegeri nu e deloc amuzant! Cum să alegi între o rachetă de jucărie şi un castel gonflabil? Dar, după ce se gândeşte putin, Sonny îşi dă seama pe ce merită să-şi cheltuiască morcovii. Şi e un sentiment grozav să fii înţelept cu banii tai! Deși, totul e tentant, iepuraşul află, pe parcursul poveştii, că a alege înseamnă, de fapt, a-ţi da seama ce e cu adevărat important pentru tine.

În Învaţă să economiseşti, Honey învaţă că, dacă ai un pic de răbdare, îţi poţi îndeplini  orice vis. 

Cei cinci frățiori ai lui Honey sunt tare gălăgioşi și, uneori, tot ce-și dorește e un pic de liniște şi pace. Visează să aibă un loc numai al ei, dar câștigă doar doi morcovi pe săptămână, din babysitting. Şi atunci, ce-i rămâne de făcut? Trebuie să facă un plan ingenios de economii şi să-şi cumpere o căsuţă… de jucărie! Chiar dacă asta înseamnă să-și refuze câteva bunătăți, economiile şi un pic de răbdare îţi pot împlini visul.

Astfel, Honey descoperă că răbdarea și o înghețată mai puțin pe săptămână te pot duce departe!

Nu e niciodată prea devreme să înveţi totul despre bani! Învaţă a-i câştiga, a-i cheltui şi a-i economisi împreună cu iepuraşii din seria Moneybunny de Cinders McLeod.

 Cărţile vă aşteaptă pe rafturile Bibliotecii „Târgu-Mureş”!