Salut, prieteni! Sunt Dănuţ, curiosul de la Biblioteca „Târgu-Mureş”. Astăzi, Steluța, colega mea de bancă, mi-a propus să mergem la ea acasă pentru a face tema la matematică. Vă recunosc, sunt tare la cifre şi probleme, aşa că, am acceptat imediat invitaţia! Mai ales că-mi plac la nebunie clătitele pregătite de tanti Didina, mămica Steluței! Le savuram deja virtual, dar, spre mirarea mea, pe masa de la bucătărie ne aștepta un castron mare cu…paste!

– Ura-a-a! a strigat Steluţa, vom mânca paste, Dănuţ! Le-a adus tanti Ana de la Italia!
– De unde ai spus că sunt pastele, Steluţa?
De la Italia

Nu puteam să cred: Steluţa, cea mai frumoasă fetiţă din clasă, face cea mai urâtă greșeală a limbii române:

– Nu de la Italia, ci din Italia, Steluţo!
– Păi… aşa spune tanti Ana, a răspuns, ruşinată, colega mea. Dar, îţi promit că nu voi mai face greșeala asta niciodată…

Am crezut-o pe Steluţa şi am mâncat cu mare poftă pastele aduse din Italia. Mă gândeam la cât de norocoşi sunt italienii că au inventat pastele! Dar, poate nu ei le-au inventat… sau, poate, ei? Dacă vă plac pastele, sigur v-aţi întrebat şi voi, cine le-a inventat şi cine le-a adus în bucătăriile globului pământesc.

Fără a sta mult pe gânduri, l-am telefonat pe prietenul meu Doc de la Biblioteca „Târgu-Mureș” şi l-am întrebat de unde provin pastele! Şi iată ce am aflat:

– Pastele făinoase, Dănuţ, erau cunoscute în Sicilia încă din anul 826 d.Hr., fiind preparate din grâul cultivat pe această insula italiană. Se spune că, regele Roger al II-lea hrănea populația siciliană cu „itriyya” – un aluat uscat format din făină și apă, asemănător amestecului de paste de astăzi. Se preparau paste în cantități atât de mari, încât să ajungă în regiunea Calabria și pe teritoriile musulmane și creștine dimprejur! Ba chiar au ajuns să fie importate în toată regiunea Mării Mediterane.

– Acum înţeleg cum a crescut popularitatea acestor delicii, ajungând să fie astăzi unele dintre cele mai cunoscute alimente din lume.

– Dar asta nu e tot! Există voci care insistă că istoria pastelor își are originea în lumea asiatică, acestea fiind aduse aduse în Italia din China de către comerciantul venețian Marco Polo la sfârşitul sec. XIII.

Şi pastele chinezeşti erau preparate din orez?

– Da, Dănuţ, dar s-a demonstrat că pastele realizate din orez sau cele făinoase din bucătăria chinezească nu au nimic comun cu pastele făinoase din grâu dur ce se prepară în Italia.

– Din grâu dur zici… Păi, iată de ce pastele se păstrează atât de bine uscate! Sunt preparate din grâu dur!

– Aproape că ai dreptate, curiosule! Unii istorici alimentari sunt de părere că arabii, în timpul cuceririlor arabe din Sicilia din secolul al IX-lea d. Hr. i-au învăţat pe italieni metodele de uscare a pastelor pentru a le păstra pe perioada călătoriei. O dovadă a acestei versiuni este faptul că în multe rețete vechi de paste siciliene, există introduceri gastronomice în limba arabă.

Dar, până la urmă, s-a dovedit că istoria pastelor își are, totuși, originea în Italia, acest lucru fiind demonstrat și de denumirea pe care o purtau: maccarruni.

-Ai spus maccarruni, Doc?

– Da, da, acest substantiv vine de la verbul maccari, ceea ce în traducere înseamnă  a zdrobi, a strivi.

– Mmm, dar ce zdrobeau italienii?

– De fapt, este vorba despre zdrobirea şi frământarea ingredientelor dure, pentru a se obține aluatul pentru paste. Apropo, sortimentele de paste poartă și ele denumiri italiene, precum: penne, spaghetti, maccheroni, tagliatelle, fusilli, bucatini, gnocchi, orechiette, etc. Ele sunt cunoscute astăzi la nivel mondial nu sub nume asiatice, ci sub nume specifice italiene.

– Iată de ce bunica Vera numeşte pastele macaroane! Dar nu înțeleg de unde bunica cunoaşte limba italiană… Am s-o întreb neapărat! Eu am fost azi la Steluţa s-o ajut la matematică şi tanti Didina ne-a servit cu paste. Erau verzi la culoare şi foarte gustoase! Steluţa mi-a spus că pastele colorate pot conține și zarzavaturi sau legume. Bunăoară, cele verzui conțin spanac, iar cele roșietice – roșii.

– Daaa, pastele sunt şi preferatele mele! Le ador! Le prefer cu roşii! Apropo, ai ştiut că roșiile au pătruns în bucătăria italiană abia la finele anilor 1600? Prima rețetă de paste cu suc de roșii datează din anul 1790.

– Iar eu prefer pastele cu parmezan! Sunt delicioase! Spune-mi, Doc, ştii cumva câte feluri de paste există?

– Eu le ştiu pe toate, Dănuţ! Se crede că în lume există peste 600 de feluri diferite de paste şi aproape 10.000 de soiuri de sosuri. Cele mai cunoscute sunt spaghetti, penne, tortelini, tagliatelle sau linguini. Iar italienii sunt cei mai mari consumatori de paste din lume. Dacă un american consumă în medie 10 kilograme de paste pe an, un italian consumă 30 de kilograme!

– Oho! Şi nici măcar nu se îngraşă! Dar care este originea cuvântului „pasta”, Doc?

– Cel mai probabil, cuvântul „pasta” vine din grecescul „pastos” care înseamnă „presărat cu sare”. Totodată, substantivul „paste” a fost preluat din greacă în latină şi înseamnă „aluat, prăjitură de patiserie”.

– Mătuşa Steluţei, tanti Ana, spunea că în Italia există chiar şi un muzeu al pastelor… E adevărat, Doc?

– Da, sunt mai multe muzee în Italia, dar Muzeul Național al Pastei este unic în lume, primul dedicat unui anumit produs alimentar. Colecția începută de Vincenzo Agnesi a avut ca primă locație, în 1958, vechea casă a familiei Pontedassio, lângă Imperia. Din 1991 se află la Roma și acolo poți descoperi cum se fac pastele din grâu și care sunt procedeele folosite la frământare și uscare,  atât în ​​vechiul proces artizanal, cât și în tehnologia industrială modernă: de la primele pietre de moară în piatră până la mixere moderne. Dacă vei avea ocazia să călătorești în Italia, Dănuț, să vizitezi neapărat acest muzeu și vei descoperi invenția integral italiană, cea mai importantă, care a făcut posibilă dezvoltarea pastelor în întreaga lume, adică crearea „pastelor uscate”. Apropo, este și o bibliotecă acolo, știu că ți-ar plăcea să o vezi!

– M-ai intrigat pe bune, Doc! Ce mult mi-aș dori să ajung la Roma! 🙂
Muţumesc pentru atâtea informații, nici nu am bănuit că pastele au o istorie atât de veche şi interesantă. Îi voi povesti mâine şi Steluţei ce am aflat de la tine! Chiar suntem nişte norocoşi!

– Foarte norocoşi, Dănuţ! Pe lângă faptul că ai auzit astăzi istoria unei mari invenţii, o mai ai şi acasă în bucătărie, dar şi la market-ul de la colţ!

– E tot, Doc?

– E tot, Dănuţ!

Pa, pa, până la invenţia viitoare.