Proiect educaţional: Împreună de mânuţă sub căciula lui Guguţă

Biblioteca „Târgu-Mureș”, a fost gazda elevilor clasei a VI-a A de la Liceul Teoretic Alolingv „Alecu Russo” din Chișinău. Discipolii doamnei profesoare, Victoria Dobîndă, au venit la bibliotecă cu un program literar-artistic în cadrul Proiectului Educaţional Împreună de mânuţă sub căciula lui Guguţă, realizat în baza cărţii Guguţă şi prietenii săi de Spiridon Vangheli.  

Emoționați, dar foarte curioși, pășind pentru prima oară pragul unei biblioteci de cartier,  au acceptat cu plăcere o excursie în cele două săli de bibliotecă, descoperind multe secrete despre cărţi şi aranjarea lor pe rafturi, despre cum pot să obţină un permis de bibliotecă, despre serviciile oferite aici, programele şi concursurile de lectură şi, desigur, despre cum trebuie să se comporte copiii cu o carte.

Sala pentru copii a Bibliotecii „Târgu-Mureș”

Surpriza cea mare, însă, îi aștepta în sala pentru copii „Regatul spiridușilor”. Enciclopediile frumos ilustrate, cărțile viu colorate, expozițiile de carte nouă și mult îndrăgitele cărţi ale renumitului tată a lui Guguţă, Spiridon Vangheli, care i-au şi adus la bibliotecă – toate îi așteptau cuminţi pe raft.

Traduse în 40 de limbi şi publicate în peste 70 de ţări ale lumii, cărţile despre Guguţă i-au provocat pe cititori să participe în Proiectului Educaţional Împreună de mânuţă sub căciula lui Guguţă. Ca nişte buni cunoscători ai operei marelui scriitor, micii artişti ai clasei a VI-a A împreună cu profesoara de limbă română, doamna Victoria Dobîndă, au prezentat un spectacol demn de toată admiraţia. Guguţa, interpretat cu brio de Maxim Gonţa, a fost protagonistul evenimentului. După ce a recitat poezia cu acelaşi nume, scrisă de doamna profesoară, şi-a întâlnit oaspeţii – eroii povestirii Cum a crescut Guguţă într-o noapte.  Au ieşit în scenă Mama, Tata, Nana Caterina, nana Mărioara, Moşul cu vaca, vecinii, toţi cu daruri şi felicitări pentru Guguţă!

A urmat victorina literară Sub căciula lui Guguţă. Copiii au răspuns cu încredere la toate întrebările, fiind răsplătiţi cu dulciuri pentru răspunsurile corecte, aşa cum îşi răsplătea discipolii cu turte dulci Ion Creangă pentru orice literă numită corect. 

A urmat concursul desenelor în baza cărţii Guguţă şi prietenii săi, iar la sfârşit, copiii i-au adresat mesaje în scris dar şi verbale lui Spiridon Vangheli.

Timpul a zburat repede. Micii artişti și-au luat rămas bun de la bibliotecă și de la noi, recunoscându-ne că s-au simțit bine în împărăția cărților. Un pic triști, au promis că vor reveni la bibliotecă. Cuminţi au pornit la drum. Se întorceau acasă. Îi astepta Liceul „Alecu Russo”.

12 aprilie 2022

Ludmila Stoianov,
Biblioteca „Târgu-Mureș”

Mai multe poze pe pagina de Facebook a Bibliotecii „Târgu-Mureș”