La 23 aprilie 2010, Legislativul a declarat 27 aprilie drept Ziua Drapelului de Stat.
            La 27 aprilie 1990, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat tricolorul drept drapel oficial al statului.
            Tricolorul este o parte a sufletului neamului nostru. Trăgându-și rădăcinile încă din Dacia Romană, primele imagini grafice datează de pe timpul lui Ștefan cel Mare, prima dată fiind atestat într-o cronică ungurească din anul 1488.  În trei culori este înnobilat și steagul de la 1821 a lui Tudor Vladimirescu.
            Drapelul de stat al Republicii Moldova e un tricolor ce reprezintă o pânză dreptunghiulară formată din trei fâșii de dimensiuni egale, dispuse vertical în următoarea succesiune: albastru, galben, roșu. Albastru simbolizează speranța oamenilor la o viață mai bună, galbenul – bogăția poporului, iar roșu ne amintește de sângele vărsat în lupta pentru libertate.
            Mai târziu, pe galbenul drapelului a fost imprimată Stema de Stat, aprobată de Parlament la 3 noiembrie 1990. Și la elaborarea ei s-a ținut cont de tradiția istorică. Stema reprezintă un scut cu cap de bour. Între coarnele lui e o stea cu opt colțuri. În partea stângă a bourului se află roza (soarele), iar în partea dreaptă – luna (crai nou). Scutul e plasat la pieptul acvilei (vultur mare) cu o cruce în cioc. Acvila ține într-un braț un sceptru, iar în celălat – un ram de măslin. Pictorul Gheorghe Vrabie, autorul Stemei de Stat, afirmă că acvila simbolizează latinitatea și divinitatea cerului. Vulturul e unul din simbolurile lui Isus Hristos. Roza e simbol al statalității. Luna nouă, care seamănă cu litera „C”, înseamnă creștere, renaștere. Sceptrul din brațul acvilei simbolizează suveranitatea, iar ramul de măslin – dorința de pace. Crucea din ciocul acvilei e semn al credinței.
          

            
Advertisements